Scrisul Românesc – Revistă de cultură – Craiova - Bucuria întoarcerii în sine

Paleta rafinată, cu tonuri şi nuanţe calde, folosite de Grigoe Popecsu-Muscel, creează o realitate solară, descompunând lumina într-o gamă restrânsă de ocruri, verzuri calde, roşuri strălucitoare sau stinse. Foloseşte aceste culori într-o dinamică a sufletului de identificare cu liniştea şi bucuria, de întoarcere în sine: Case pe dealurile verzi din Apuseni, Vara în Apuseni la Brusturi, Orizont cu acoperişuri roşii. Griurile dau preţiozitate suprafeţelor realizând un dialog al spaţiilor, o expresivitate senzorială, aproape palpabilă a suprafeţelor: Griuri de toamnă pe malul Begăi, Peisaj cu pom galben. În multe tablouri desfăşurarea perspectivală liniară este înlocuită cu perspectiva afectivă sau aeriană a formelor şi petelor cromatice, imaginile picturale înlocuind reperele reale: Gaterul de pe râul Târgului sau Liniştea pădurii iarna.(...) Lumina divină, coboară metaforic într-o revărsare de energie şi căldură ca o paradoxală aspiraţie spre cunoaştere, o găsim în privirea Criticului de artă, singurul portret din expoziţia, sugestiv intitulată Douăsprezece peisaje şi un portret. (...)Pentru a pătrunde în înţelesurile, în spiritul şi semnificaţiile iconografice ale picturii artistului român Grigore Popescu - Muscel, pentru a-i înţelege mesajul, trebuie să-i priveşti ochii - cu blândeţea şi lumina lor, să îi simţi căldura şi generozitatea sufletului. Pentru că, spunea Grigore Popescu "vreau să aduc bucurie celor din jur". După ce ne-a obişnuit cu sacralitatea imaginilor şi "perfecţiunea detaliului"- ca pictor muralist, iconar şi restaurator de preţuire şi recunoaştere naţională şi internaţională, Grigore Popescu expune la Galeria "Arta" din Craiova pictură de şevalet, în clasica tehnică a uleiului pe pânză. Spaţiul virtual şi ireal, simbolic, al picturii religioase este înlocuit cu realitatea figurativă a peisajului muscelean, natal al lui Grig Popescu, cu dealuri blânde şi lumină caldă. Actul de creaţie este subordonat elementului afectiv. Casele sunt realitatea subiectivă, adăpostul. Pictate frontal, fac parte din viaţa noastră, într-o acceptare sentimentală în faţa naturii, a dealurilor monumentale care se înalţă pană aproape de cer, cu nostalgia pe care ţi-o dă amintirea din copilarie. Aplicarea amplă, viguroasă a tuşelor, poate cu generozitatea, lirismul şi vitalitatea grigoresciană, cu sensibilitatea şi neliniştea andreesciană şi cu prezenţa gravă, halucinantă - ţuculesciană a fiinţei umane, conferă modernitate şi solemnitate spaţiului plastic al imaginii, "o locuire spirituală în universul limbajului artistic", într-o armonie de culori calde şi de lumină. Pictura lui Grigore Popescu-Muscel este o sinteză a unei viziuni existenţialiste în care se regăseşte ecoul trăirilor raportate la credinţă şi smerenie. O deschidere a sufletului şi a minţii spre valorile spirituale, spre adevărata creaţie care integrează natura în perfecţiunea şi imensitatea lumii, în universalitate. (...)