(...) Revăzând iarăşi-şi-iarăşi frescele lainiciene ale lui Grigore Popescu-Muscel, de data aceasta cu hermeneutica lui Mihail Diaconescu alături, m-a străfulgerat gândul că poate singurul pictor care ar putea reda imagistic viziunea cosmică şi trăirea irepetabilă, circumscrise de Divina Comedie, nu este altul decât Grigore Popescu-Muscel. Aşa cum George Coşbuc a reuşit să întrupeze în logos românesc Comedia dantescă, Grigore Popescu-Muscel ar putea, într-un efort ecumenic, să dezvăluie cromatic orthodoxia intrinsecă a filosofiei danteşti.(...)