CENACLUL de la PĂLTINIŞ, Nr. 39 /octombrie 2014/SIBIU - Galeriile de artă Muzeul Naţional Brukenthal

Galeriile de artă Muzeul Naţional Brukenthal (...) Popescu-Muscel nu ţine să şocheze printr-un limbaj plastic împănat cu ieşiri în abstract sau prin invocaţii suprarealiste, el e totdeauna aproape de realul exprimat într-un figurativ robust coborât din „lecţia lui Cezanne” (Case la Saint-Rémy Montbard), oferindu-ne imagini tulburătoare, încărcate de tensiune şi de sugestii simbolice (Ieşirea din infern). Chiar şi natura statică (Două vase), deşi are ceva din nota contemplativ-melancolică a lui Petraşcu, se proiectează pe un fond-cadru. Nu desenul (de obicei sumar), nu compoziţia (deseori convenţională), ci totdeauna culoarea, tuşa, armonia valoraţiilor ton în ton, sau contrastul violent dar şi el armonizat, constituie vectorul de profunzime, elementele de percuţie şi combustie, ale acestor lucrări atent orchestrate. Deşi pot părea (la o privire superficială), spontane şi elevat improvizate, cu un penel condus de izbucniri temperamentale, lucrările de şevalet ale lui Grigore Popescu-Muscel îşi relevă de fapt puterea de iradiere afectivă, deconspirând frământări şi căutări abisale, exteriorizând nelinişti, sau alteori, lirism şi sensibilitate. Se conturează astfel în tablouri o realitate subiectivă, interiorizată, alta decât cea vizuală de la care porneşte ochiul şi compusă sub imperiul stărilor sufleteşti. A releva prin culoare acest univers interior cumva paralel cu realul, dovedeşti cu prisosinţă forţa culorii şi talentul incontestabil al creatorului.