Ziarul LUMINA - Jurnal de şantier

Este confirmat faptul că atunci când te aştepţi mai puţin şi în împrejurări cu totul surprinzătoare o simplă întâmplare poate da curs unui întreg şir de experienţe minunate. Atelierul internaţional de pictură bisericească desfăşurat la Palatul Cotroceni a fost cadrul potrivit. Aşa l-am cunoscut pe domnul Grigore Popescu. Nici prin gând nu mi-a trecut că aş fi putut ajunge pe şantierul domniei sale, însă, odată ce am intrat în dialog asupra lucrării sale, am fost fascinată de atitudinea deschisă pe care a avut-o atât faţă de tema atelierului, Sfinţii Martiri Brâncoveni, cât faţă de o serie întreagă de probleme legate de iconografie, istoria artei, date tehnice, fapt ce m-a făcut să îmbrăţişez ideea . Deși noțiunea nu îmi era complet necunoscută, însăşi prezenţa mea pe şantierul maestrului a provocat o serie întreagă de stări: încântare (ținând cont de renume şi prestigiu), neliniște(fiindcă era o lume nouă pe care urma să o descopăr), nerăbdare (pentru că în situaţiile descrise antecedent timpul trece incredibil de greu). (...)Echipa de lucru a maestrului se compunea, din câți oameni numeri pe degetele de la o mână, nici mai mult, nici mai puțin, iar printre cei cinci erau atât el, cât și soția sa, doamna Mirela, care nu-l lasă niciodată să se ostenească singur. De fapt, prima persoană cu care am intrat în comunicare fost dânsa, care printr-un zâmbet larg şi o naturalețe debordantă a reușit să mă destindă din starea de încordare în care mă aflam. (...) Deși fiecare zi petrecută pe șantier reprezintă un cumul de cunoștințe care au avut ca scop elucidarea anumitor probleme legate de frescă, atât din punct de vedere tehnic cât și din punct de vedere al compoziției sau al cromaticii, au fost câteva momente de suflet dar şi constructive, educative, spirituale care deși nu erau în concordanță cu tematica practicii, au fost de mare impact saupra mea. Punctul culminant al întregii experiențe trăite la Brăila a fost primul contact cu schela și pictura din biserică. Imaginați-vă o scară aproape perpendiculară cu solul, având undeva la 15 metri, fiindcă nivelul de lucru era la baza turlei, iar la jumătatea distanței, amplasată o platformă pentru cazuri de urgență sau pentru studenți fără prea multă experiență. Acea platformă mi-a fost de un real ajutor,pentru că altfel nu aş fi putut face faţă emoţiei şi stării de tensiune pe care o simteam. Într-un final glorios, cu picioarele tremurând, cu respiraţia grea fiindcă scara am urcat-o cât am putut de repede, nu care cumva să mă uit în jos din instinct, numai ce-mi ridic privirea și uit și de picioare, și de respirație, și de tot...câteva momente am fost complet absorbită de o forţă năucitoare în cel mai bun sens al cuvântului. Şi cum trăirile cele mai intense sunt provocate de sentimente diametral opuse, tot așa și eu m-am simțit copleșită de măreția și complexitatea lucrării, însă, concomitent, preț de câteva clipe, am trăit o stare de pace, liniște, calm, armonie şi bucurie. Îi sunt atât de recunoscătoare lui Dumnezeu pentru aceste momente incredibile și mă simt privilegiată să le trăiesc și să cunosc oameni prin care El lucrează şi din care rezultă o inimaginabilă putere creatoare, realmente dătătoare de viață. Odată revenită cu picioarele pe pământ (schelă) și studiind întregul ansamblu am constatat că echilibrul provine dintr-o coerență compozițională ierarhică (modul de dispunere iconografic din turlă: Iisus Pantocrator, Liturghia Îngerească etc), apoi există un limbaj comun între linie și culoare, limbaj ce exprimă modernitatea prin tradiție. Deși aceste două săptămâni presupuneau un spațiu limitat de cercetat, fiecare zi aducea o nouă revelaţie. Un alt lucru demn de remarcat şi admirat era ordinea de pe schelă. Pe lângă curățenia zilnică, fiecare pensulă era pusă la locușorul ei, toate ustensilele se găseau într-o rânduială nemțească. Rigurozitate, strategie de lucru, dar şi talentul şi dragostea sa faţă de creaţie dau naştere unor lucrări de mare calitate şi valoare. Deasemenea am remarcat prezența necontenită a dirigintelui de șantier(maestrul Grigore Popescu) pe schelă, lucru mai rar întâlnit în ultima vreme.(...) La întrebările născute din curiozitate, dumnealui cu răbdare ne indica pasajul din Biblie, unde era strecurat răspunsul. În acest fel am citit noi Evanghelia, cu voce tare, acolo sus pe schelă, străjuiți de arhangheli, prooroci și apostoli. (...)Într-o superbă duminică dimineață am primit propunerea de a merge la Măxineni. În acest context am aflat de monumentul de secol XVII(1637-1651), ctitorie a lui Matei Basarab, în care s-au investit sume considerabile, însă cu ce rezultate! Noua biserică restaurată (construită aproape integral) se încadrează în contextul epocii pe care o reprezintă. Pe cât de bucuroasă am fost la Măxineni, văzând materializat acel proiect de restaurare, pe atât de tare m-a amărât starea Conacului Orezeanu, din Comuna Traian. Ruina lui se vede din tren, fiindcă linia de cale ferată trecea chiar prin fața porților sale, unde Teodor Orezeanu, fost director al căilor ferate în perioada regimului Antonescu, cobora atunci când venea în vizită. Întregul ansamblu a fost gândit în așa manieră încât clădirea principală este înconjurată de o suprafață generoasă, care, la vremea ei, era superb amenajată, cu grădini bogate în arbuști mediteraneeni, fântână arteziană, piscină, cramă. Gândindu-mă la potențialul acestei moșii, starea ei actuală este cu adevărat deprimantă. În încheiere am lăsat Concursul de Canto Hariclea Darclée, de ecou internațional, care se desfășoară la Teatrul Maria Filotti din Brăila. Cum să sfârșești mai bine o zi de lucru dacă nu ascultând tineri talentați care susțin cu multă evlavie arii de operă verdiană sau mozartiană. (...) A fi părtaşul unei experienţe de acest fel îţi dă putere şi inspiraţie, iţi trasează o direcţie. Stilul abordat este aparte şi are suflu românesc.Experienţa celor două săptămâni petrecute la Brăila depăşeşte cu mult noţiunea de practică pe şantier, fiindcă nu a constituit doar o dezvoltare a mijloacelor artistice , dar mai ales o reală îmbogăţire sufletească.